LANSAREA CONCURSULUI „PREMIUL MUNICIPAL PENTRU TINERET ÎN DOMENIILE ȘTIINȚEI, TEHNICII, LITERATURII, ARTELOR ȘI ACTIVISM CIVIC, EDIȚIA 2020”

Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, anunță despre lansarea Concursului pentru „Premiul municipal pentru tineret în domeniile științei, tehnicii, literaturii, artelor și activism civic, ediția 2020”.
Menționăm că, potrivit Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului de decernare a Premiului municipal pentru tineret în domeniile științei, tehnicii, literaturii, artelor și activism civic, ediția 2020, activitatea menționată este una anuală, de bilanț, instituită de către Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău și vizează în ansamblu 10 nominalizări și 10 mențiuni.
Dosarele pentru participare la concurs sunt prezentate secretariatului Comisiei de evaluare, în perioada 01 august – 31 octombrie 2020.