Lansarea cursului „Bazele alimentației sănătoase”
În cadrul eforturilor noastre constante de a promova un stil de viață sănătos și echilibrat, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport este încântată să anunțe lansarea cursului „Bazele alimentației sănătoase”. Această inițiativă își propune să ofere participanților cunoștințe și instrumente practice pentru a-și crea propriul meniu echilibrat și ajustat în funcție de nevoile individuale.
Nutriționista Maria-Victoria Racu va fi prezentă pentru a oferi recomandări practice și sfaturi utile în materie de alimentație sănătoasă și conștientă. Participanții la curs vor avea oportunitatea de a învăța despre importanța unei alimentații echilibrate, despre combinațiile corecte de alimente și despre modul de gestionare a necesităților nutriționale individuale.
Cursul „Bazele alimentației sănătoase” se adresează tuturor celor interesați de îmbunătățirea stilului lor de viață prin alimentație și nutriție sănătoasă. Îndemnăm publicul să se înregistreze la acest curs, completând formularul disponibil la următoarea adresă: https://forms.gle/GgkMYm14UKDPF3hP6 sau să contacteze la numerele de telefon 022923959, 061121865.
Vă așteptăm cu mare drag să vă alăturați acestui curs la Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților și să începeți călătoria către un stil de viață mai sănătos și mai echilibrat!
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale și veridice informații despre sistemul educațional din municipiul Chișinău, te invităm să ne urmărești pe canalul nostru oficial de Telegram – https://t.me/dgetschisinau
5.04.2024