Lansarea Programului Municipal de Co-finanțare a Proiectelor pentru Sport
Direcția Generală Educație Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău anunță lansarea Programului Municipal de Co-finanțare a Proiectelor pentru Sport și Altor Activități Sportive de Nivel Local și Internațional.
Scopul primordial al acestui program este sprijinirea dezvoltării sportului în municipiul Chișinău și promovarea activităților sportive în rândul cetățenilor.
Programul vizează toate organizațiile și cluburile sportive, care ulterior vor avea posibilitatea de a solicita finanțarea proiectelor de dezvoltare și promovare a sportului.
Obiective specifice Programului Municipal de Co-finanțare a Proiectelor pentru Sport și Altor Activități Sportive de Nivel Local și Internațional.
- Susținerea sportivilor de performanță la toate categoriile de vârstă prin organizarea deplasărilor sportivilor la competițiile internaționale oficiale, acreditate;
- Utilizarea potențialului sportiv cu privire la incluziunea socială, integrare şi șanse egale;
- Promovarea şi susținerea practicării activităților fizice şi sportive în mod continuu, cu scopul de a promova un stil de viață sănătos şi o dezvoltare fizică armonioasă;
- Organizarea de campionate municipale și turnee internaționale pe categorii de vârstă pentru dezvoltarea spiritului de competiție, şi a spiritului de fair-play şi non violență;
- Modernizarea şi implementarea sistemului de informare şi documentare, la nivelul administrației locale;
- Majorarea numărului de practicanți ai sportului prin metode și proceduri moderne de selecție, pregătire şi competiție ce va spori numărul sportivilor de performanță.
Finanțarea se va acorda pentru proiecte care întrunesc toate criteriile de eligibilitate, cum ar fi: promovarea activităților sportive la nivel local și internațional, dezvoltarea infrastructurii sportive, organizarea de evenimente sportive, susținerea performanței sportive etc.
Menționăm că, sportul este o componentă importantă a vieții noastre și trebuie să îl susținem și să îl promovăm. Acest program de co-finanțare este o oportunitate pentru organizațiile și cluburile sportive din Chișinău să își realizeze proiectele și să contribuie la dezvoltarea sportului în comunitatea noastră. Menționăm că, Primăria Municipiului Chișinău își aduce contribuția semnificativă întru susținerea activității de performanță la nivelul copiilor, juniorilor, seniorilor, inclusiv și a sportivilor cu dizabilități.
Pentru informații suplimentare despre Programul Municipal de Co-finanțare a Proiectelor pentru Sport și Altor Activități Sportive de Nivel Local și Internațional, vă rugăm să consultați documentul atașat – Regulamentul privind organizarea și desfășurarea Programului municipal de co- finanțare a proiectelor pentru sport și altor activități sportive de nivel local și internațional care prevăd promovarea modului sănătos de viață, selecția și pregătirea sportivilor de performanță, antrenarea populației municipiului Chișinău în practicarea sportului Anexa la Regulament Co-finanțare Sport
24.03.2023