Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei de Mărțișor
Dragi colegi,
Mersul obișnuit al lucrurilor în natură ne aduce din nou în prag de Mărțișor, strecurându-ne discret în suflet și în gând admirația copilărească fată de minunea renașterii și speranța nestrămutată a împlinirilor. În acest circuit permanent dinspre noapte spre zi, dinspre iarnă spre primăvară se regăsește firesc și omul cu trăirile, tristețile, dar și așteptările sale cele mai îndrăznețe, căci asta este legea nestrămutată a dăinuirii pe pământ.
În aceste zile de Mărțișor cele mai alese cuvinte de apreciere le adresăm doamnelor și domnișoarelor care activează în sistemul educațional. Stimate colege, nu sunteți doar o absolută majoritate numerică în domeniul nostru de activitate, ci sunteți însuși spiritul făuritor al profesiei de pedagog. Fiind mereu la datorie, Dumneavoastră puneți suflet și lumină în tot ce faceți, conducând cu mult curaj generațiile tinere spre culmile cunoașterii. Învățământul autohton se ține pe sacrificiul pe care îl acceptați ca pe un element intrinsec al activității de zi cu zi – la școală, în familie, în comunitate. Și astfel asigurați armonia, pacea și progresul în toate sferele vieții.
Fie ca în această zi de Mărțișor, odată cu micile bijuterii în alb-roșu ale primăverii, să Vă intre în suflete bucuria recunoștinței sincere a colegilor, a celor apropiați, a discipolilor pentru puterea de a pune ordine în existența noastră atât de zbuciumată și adeseori imprevizibilă. Rămâneți mereu frumoase la chip și la suflet, pline de idei ziditoare și aspirații spre mai bine, puternice și gingașe deopotrivă, așa cum Vă cunoaștem și Vă prețuim dintotdeauna.
1.03.2021