O nouă etapă de colaborare în cadrul Proiectului Național „O țară independentă” pentru promovarea valorilor prin intermediul poveștilor la copiii de vârstă preșcolară

Direcţia Generală Educaţie, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău a semnat astăzi, 30 octombrie 2020, un Acord de Colaborare cu Centrul Internațional de Prevenire și Informare în Domeniul Adicțiilor.

Scopul proiectului  include consolidarea capacităților printr-o cooperare dintre cele două instituții ce își propun să colaboreze potrivit competențelor și atribuțiilor prevăzute de lege, în vederea realizării proiectelor de prevenire a consumului de droguri și prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz al consumului acestor substanţe.

Aceste proiectele se vor adresa copiilor preșcolari, elevilor pe cicluri de şcolarizare şi vor conţine teme adaptate nivelului lor de înţelegere şi asimilare. Doar prin eforturi comune vom reuși să prevenim și să eliminăm situațiile de risc și să creștem o generație sănătoasă.