Pachete sociale oferite Școlii Auxiliare nr. 6

ℹ️Astăzi 04 mai 2021, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău cu susținerea Agenției Turcești de Colaborare și Coordonare (TIKA) în Republica Moldova, a oferit 600 de pachete sociale familiilor social-vulnerabile care au copii în instituțiile speciale din municipiul Chișinău, și sunt în subordinea DGETS.
?În școlile rezidențiale din mun. Chișinău învață 581 de elevi, familiile cărora vor beneficia de suport în formă de pachete alimentare. Suplimentar, de ajutor, din cadrul lotului cu donații, vor beneficia 19 familii vulnerabile.
?În cadrul vizitei viceprimarul de ramură, Angela CUTASEVICI a transmis audienței sincere felicitări din partea Primăriei municipiului Chișinău și a menționat că educația de calitate și îmbunățirea condițiilor de studii reprezintă o prioritate pentru municipalitate.
?Copii sunt viitorul țării, iar responsabilitatea față de tânăra generație trebuie manifestată zilnic. Dorim tuturor sănătate, împlinirea viselor și realizări cât mai mari la învățătură, a menționat, Angela CUTASEVICI.
?De asemenea cu un mesaj de salut a venit și coordonatorul, Selda Özdenoğlu, „ Ne dorim să investim în copii și în tineri, pentru că ei sunt viitorul și ei sunt demni de o viață mai bună. Tot ce e mare începe cu ceva mic. Aceasta a fost o acțiune spontană, iar pe viitor preconizăm să organizăm în mod sistematic astfel de acțiuni sociale. Este doar un început, un semnal de start să fim alături de cei care au nevoie de susținerea şi dragoste, dorim să vedem zâmbete şi bucurii pe chipurile copiilor nu doar în această zi”.
?În context, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău aduce mulțumiri primarului general al municipiului Chișinău, Ion CEBAN, viceprimarului, Angela CUTASEVICI, pentru colaborarea fructuoasă cu Agenția Tika prin intermediul căreia a fost posibil actul de caritate, precum și coordonatorului, Selda Özdenoğlu (TIKA) pentru sprijinul oferit, asistența constantă acordată DGETS.
?Menționăm că ajutorul TIKA este acordat Republicii Moldova sub formă de proiecte și programe, care sunt orientate spre susținerea dezvoltării economice, sociale și culturale durabile. Agenția Turcească de Colaborare și Coordonare (TIKA) a fost creată în 1992 ca parte componentă a Guvernului Turciei.