„Pentru Viață. Pentru Sănătate” – campanie de informare privind măsurile de protecție anti-COVID-19

Primăria municipiului Chișinău împreună cu Direcția Generală Asistență Socială și Sănătate a CMC a inițiat campania de informare „Pentru Viață. Pentru Sănătate”, în cadrul proiectului Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți.

 

În toamna anului 2020, Municipiul Chișinău a fost desemnat participant la implementarea proiectului trilateral „Împreună împotriva COVID – 19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți”. Acest proiect prevede consolidarea parteneriatelor bazate pe solidaritate într-o situație de urgență creată de pandemie și schimbul de experiență în cele trei urbe privind provocările legate de combaterea acestui fenomen.

Astfel, scopul acestei campanii este de a informa populația Municipiului Chișinău privind măsurile de protecție împotriva COVID-19 și promovarea responsabilității colective pentru a reduce riscul de infectare și efectele negative ale COVID-19.

Pe tot parcursul pandemiei, Municipalitatea, împreună cu instituțiile responsabile de gestionare a crizei COVID-19, împreună cu lucrătorii din sistemul medical și social, au fost în prima linie. Toate eforturile comune, de dotare, suport și asistență a instituțiilor medicale, au făcut posibil ca să fie salvate multe vieți omenești.

Situația epidemiologică în Municipiul Chișinău este una alarmantă. Evoluția infecției prin COVID-19 în Chișinău se caracterizează printr-o creștere graduală permanentă, iar prognozele specialiștilor nu sunt optimiste, urmând ca numărul de persoane infectate să fie într-o permanentă creștere.

Prin intermediul acestei inițiative, municipalitatea va intensifica acțiunile de informare a cetățenilor, privind respectarea normelor sanitare și de distanțare impuse de autorități, precum și de creștere a stocurilor de echipamente medicale și consumabile, pentru acordarea asistenței medicale urgente.

Proiectul se va desfășura în perioada 22 septembrie 2020 – 30 iunie 2021.

Campania „Pentru Viață. Pentru Sănătate” din cadrul proiectului Împreună împotriva COVID-19 – Mannheim – Chișinău – Cernăuți este implementată de Primăria municipiului Chișinău, cu suportul Orașului Mannheim, Engagement Global, Service Agency Communities in One World și Ministerul Federal pentru Cooperare și