Peste 2230 de cereri depuse pe platforma www.escoala.chisinau.md

Peste 2230 de cereri depuse pe platforma escoala.chisinau.md în primele 9 ore de la începutul înscrierii copiilor în clasa I, pentru anul de studii 2023-2024

Astăzi, 03 aprilie 2023, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău a dat start înscrierii on-line a copiilor în clasa I.

Procedura de depunere a cererilor pentru înscrierea elevilor în clasa I în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău este organizată doar în regim on-line, prin intermediul platformei www.escoala.chisinau.md

  • Menționăm că toate cererile vor fi analizate în ordinea în care au fost depuse.

La data 30 mai 2023, lista copiilor înscriși în clasa I, anul de studii 2023-2024 va fi afișată în instituțiile de învățământ și vor fi publicate numărul locurilor libere rămase (după prima etapă).

  • Comisia municipală de școlarizare, instituită prin ordinul DGETS, va monitoriza procesul de înscriere a copiilor în clasa I în instituțiile de învățământ primar și secundar în conformitate cu actele normative în vigoare.

Menționăm că, se interzice alcătuirea oricăror liste de reînscrieri, organizate în afara orarului înscrierii sau inițierea oricăror proceduri care încalcă prevederile actelor normative în vigoare.

Rugăm părinții, în caz de neclarități, să contacteze directorii instituțiilor de învățământ.

Reamintim că înregistrarea copiilor la școală este gratuită!!!