Procedura de achiziție a produselor alimentare, destinate hranei micuților din instituțiile de educație timpurie din capitală, pentru semestrul I al anului 2021.

ℹ️Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, informează că pe 3 noiembrie, a.c., a fost lansată procedura de achiziție a produselor alimentare, destinate hranei micuților din instituțiile de educație timpurie din capitală, pentru semestrul I al anului 2021.
✅Concursul presupune achiziții de produse alimentare pentru o perioadă de 6 luni (ianuarie-iunie) și de 3 luni (ianuarie-martie), pentru fructe și legume.
✅Anunțurile respective sunt publicate pe platforma „achizitii.md”.
✅Astfel, Direcția generală educație, tineret și sport face apel către agenții economici de profil de a participa la licitația deschisă, în cadrul căreia, fiecare participant are posibilitatea de a-și prezenta oferta.
✅Totodată, e de menționat că procedura de achiziție centralizată oferă posibilitatea agenților economici de a se încadra într-o concurență competitivă, care va conduce la creșterea calității produselor destinate pentru hrana copiilor din instituțiile preșcolare. Mai mult, acest concurs va determina operatorii economici să ofere o calitate mai bună a mărfii livrate și un preț mai avantajos.
✅În consecință, copiii – viitorul societății noastre vor beneficia de o alimentație calitativă, echilibrată și sănătoasă.
✅Inițiativa are drept scop sporirea calității serviciului de alimentație în grădinițe, conform rigorilor impuse, dar și cu participarea producătorilor autohtoni.