Program de acțiuni preconizate prevenției și diminuării manifestărilor comportamentale agresive în mediul educațional
În contextul situațiilor de violență în rândul elevilor, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău completează programul de acțiuni preconizate prevenției și diminuării manifestărilor comportamentale agresive în mediul educațional
Rolul adulților este esențial în cristalizarea gândirii, iar instituția de învățământ este laboratorul în care se produce o învățare socială.
Contemporaneitatea actuală furnizează prin diverse surse de informații, evenimente, idei, mesaje, imagini cu tentă ostilă și agresivă care se anexează în gândirea socială a copilului. Copii sunt ancorați în ritmicitatea și tendința de popularitate pe rețelele de socializare, unde spațiul virtual i-a întâietate vieții cotidiene reale.
Prin urmare, în perioada 23-26 februarie 2021, psihologii Centrului psiho-socio-pedagogic al DGETS, au desfășurat Ședințe de informare a elevilor despre fenomenul violenței și consecințele psihologice și juridice a acestuia în instituțiile de învățământ. Acțiunea a fost realizată în comun cu Secția coordonarea activității de securitate publică a Direcției de Poliție mun. Chișinău, la care au participat 219 elevi din: IPLT „Olimp”, IPLT „Constantin Negruzzi”, LT ,,Petru Zadnipru”, IPLT „Ginta Latină”.
În cadrul ședinței informative au fost relatate și analizate următoarele aspecte:
- Provocările adolescentului din sec. XXI.
- Libertăți și responsabilități.
- Copiii victime a abuzurilor ( maltratare, neglijare, rele tratamente).
- Cine și cum ne poate ajuta?
- Riscuri și provocări.
- Răspunderea contravențională a minorilor.
- Răspunderea penală a minorilor.
Ce stări provoacă aceste situații, cum le recunoaștem și cum le gestionăm?
- satisfacție, sentimente de vină, rușine, nemulțumire, timiditate, furie, neliniște, depresie, frică, insomnie, îngrijorare, frustrarea, tristețe, supărare, revoltă, agresiune, dureri, plăcere, optimism, euforie, curiozitate.
Explicarea detaliată a manifestărilor comportamentale, definite ca:
- abuz/violență psihologică, fizică, verbală; bullying: revoltă, opoziționism, negativism, etichetare, umilire, izolare, distrugerea obiectelor, consum de substanțe (alcool, fumat, droguri), furt, minciună, lovire, hărțuire, intimidare, provocare, instigare, online postări, discriminare, maltratare, fugă, intimidare, ironizare, brutalizare, poreclire, chiul școlar.
Totodată, în cadrul ședinței au fost exersate modalități de gestionare a trăirilor și emoțiilor care impulsionează spre reacții comportamentale autodistructive și violente.
Specificăm, că activitățile centrate pe copil, în cadrul instituțional încurajează comportamentele prosociale, solidaritate și empatie la copii față de cel apropiat. Însă, în structura personalității fiecărui copil este ,,implantat” aceea normalitate a sa, indusă de linia educațională acea ,,idee-forță” care ghidează alegerile zilnice ale copilului (cercul de prieteni, motivația școlară, încrederea în adult, adicțiile ș.a.).
Frecvent copii trăiesc realități diferite, pe care le tratează prin propriul sistem de referință și se situează doar în funcție de această viziune, tratate din unghiul cunoașterii sale. Aceste procese sunt firești și justificate deoarece copii sunt în procesul de autocunoaștere și de ,,cucerire” a statutului și existenței.
Suntem la etapa când adulții trebuie să conștientizeze că societate modernă este ofertantă prin varii posibilități și oportunități, captivante, dar și cu riscuri majore pentru tânără generație. Vectorul valoric de identitate, comunicațiile și interacțiunile, ne orientează către noi provocări, care necesită construirea prezentului și proiectarea viitorului.
Devine necesar și prioritar unificarea eforturilor și parteneriatelor instituție de învățământ-familie. Pe de o parte responsabilizarea instituției de învățământ în respectarea politicilor de protecție a copiilor, iar pe de altă parte responsabilizarea familiei în onorarea obligațiunilor parentale.
Ședințe de informare a elevilor despre fenomenul violenței și consecințele acestora vor fi desfășurate în toate instituțiile de învățământ de către psihologii școlari.
4.03.2021