Recomandări de cărți pentru clasele a III-a și a IV-a (nivel mediu)

Insula delfinilor albaștri, de Scott O’Dell

Rămasă singură pe o insulă pustie, Karana, o fată curajoasă dintr-un trib indian, înfruntă pericole teribile. Ea trebuie să descopere cum poate să îmblânzească natura potrivnică și, mai presus de toate, cum să supraviețuiască. În cei optsprezece ani de izolare, prietenii ei necuvântători îi țin loc de familie. Cu ajutorul lor află care sunt lucrurile cu adevărat importante. O carte despre valoarea prieteniei, și despre cum poți găsi bucurie în lucrurile cele mai simple.

Un emoționant roman de aventuri bazat pe fapte reale, Insula Delfinilor Albaștri spune povestea unei fete care nu-și pierde niciodată încrederea în propriile forțe.