Recomandări de cărți pentru clasele a III-a și a IV-a (nivel mediu)

Nesfârșita goană după elefant, de Gillian Cross

Când doi copii și un elefant pornesc într-o călătorie epică prin America, nu ne putem aștepta decât la cele mai grozave aventuri și primejdii, care pândesc la tot pasul. Din Pennsylvania până în Nebraska, Tad și Cissie străbat râuri învolburate cu o plută, merg cu trenul și cu vaporul cu aburi, în căutarea unui adăpost sigur pentru ei și pentru elefantul Khush. În drumul lor către Nebraska, unde locuiește cea mai bună prietenă a lui Cissie, cei trei sunt urmăriți de un negustor și de soția acestuia, care vor să pună mâna cu orice preț pe elefant.

Pentru acest roman, Gillian Cross a primit prestigioasele premii Whitbread Children’s Novel Award și Smarties Prize, acordate celor mai talentați autori de literatură pentru copii din Marea Britanie și Irlanda.