Recomandări pentru părinți – asigurarea siguranței copiilor pe timpul vacanței de vară
Pentru asigurarea siguranței copiilor pe timpul vacanței de vară, Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău venim cu câteva recomandări pentru părinți:
- În perioada vacanței de vară, mulți copii rămân acasă singuri în timp ce părinții merg, în continuare, la muncă. Trebuie să țineți minte că:
- Nu puteți lăsa fără supravegherea unui adult un copil mai mic de 12 ani;
- Copiii cu vârsta până la 6 ani nu pot fi lăsați singuri în casă;
- Copiii trebuie să cunoască numerele de telefon importante: ale părinților, de la poliție, pompieri și urgență… (scrise de părinți pe o foaie și lipită pe ușa de la frigider).
- Obiectele periculoase (chibriturile, brichetele, medicamentele, obiecte ascuțite și altele) urmează să fie ascunse de ochii copiilor.
- Totodată, încurajăm părinții să discute deschis cu copiii lor, să-i învețe cum să reacționeze în situația în care se rătăcesc, să se asigure că acesta cunoaște:
- numele complet al părinților,
- numărul de telefon,
- precum și adresa acestora.
Explicați-le copiilor dvs. potențialele riscuri și măsurile de prevenire:
- Să nu lege prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;
- Să fie prudenți în relațiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător! Să nu primească nimic de la persoane necunoscute sau despre care au puține informații;
- Să evite frecventarea locurilor și mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc;
- Să fie atenți la „lumea virtuală”! Să nu ofere date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.
- Să nu se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora, să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcurile, terenurile de sport, curtea școlii sau a grădiniței etc.);
- Să nu se deplaseze cu bicicleta/rolele/skateboard-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice.
- Să urmăriți ca în timpul călătoriilor cu mașina, indiferent de cât de lung este drumul, copilul are cuplată centura de siguranță. Părinții trebuie să fie un exemplu în acest sens. Potrivit legii, dacă aveți copii cu vârsta până la 12 ani, vă obligați să aveți pentru ei scăunele speciale.
- Dacă drumul este lung, din când în când faceți popasuri, ieșiți împreună cu copiii din mașină, pentru a face gimnastică și pentru a respira o gură de aer proaspăt.
- Sub niciun pretext părinții nu trebuie să lase copiii singuri în mașină, nici chiar pentru câteva minute și chiar dacă mașina este descuiată. În special vara, mașina se încălzește foarte repede, iar temperatura prea înaltă poate afecta sănătatea copiilor. Odată ce lasă undeva mașina, părinții trebuie să fie siguri că nici un copil nu a rămas înăuntru.
- Părinții nu trebuie să lase fără supraveghere copiii care se joacă în preajma apei, inclusiv bazin. Cu atât mai mult dacă este vorba despre copii mai mici de 9 ani.
- Dacă toată familia decide să facă o plimbare pe jos, părinții trebuie să se gândească bine asupra itinerarului care trebuie să fie adaptat la vârsta și capacitatea copilului. De asemenea, părinții trebuie să aibă cu ei suficientă apă, hăinuțe și încălțăminte comodă. La plimbare nu aveți voie să scăpați copiii din ochi. De asemenea, urmăriți-i să nu ridice nimic de pe jos, unde pot fi insecte periculoase, chiar și veninoase. Nu uitați nici de șerpi. Plus la toate, nu este cazul să vă abateți de la traseu și să vă scăldați acolo unde acest lucru nu este permis.
- Scăldatul este admisibil doar în compania părinților. Dacă mergeți la piscină sau pe plajă, întotdeauna trebuie să aveți copilul în vizor. Copilul urmează a fi învățat să înoate încă de la o vârstă fragedă – undeva pe la 5 ani. Părinții trebuie să acorde o atenție sporită dacă copilul se scaldă în bazine mici din curtea caselor particulare.
- Măsurile de precauție în timpul plimbărilor cu biciclete, role si scuter. Cele mai simple și mai eficiente măsuri de precauție – casca de protecție, genunchiere și cotiere. Aceste ustensile de protecție vor proteja copii de traume serioase în cazul în care au nenorocul să cadă. Este important să le explicați copiilor că este periculos să se plimbe cu bicicleta, rolele sau scuterul pe drumurile cu circulație rutieră intensă.
- Pentru a evita deshidratarea unui copil trebuie să bea în zi minim jumătate de litru de apă, în special pe timpul verii. Ideal este să aibă propria lui sticluță cu apă și să aveți grijă ca această să fie permanent plină.
- Pentru a preveni supraîncălzirea organismului, învățați-i pe copii că trebuie să-și pună ceva pe cap atunci când ies din casă și să folosească cremă pentru protecția solară, pentru a evita influența nocivă asupra pielii a razelor solare.
- Evitaţi expunerea la soare între orele 10.00 – 17.00.
- Dacă copilul a fost mușcat de o albină sau altă insectă, imediat trebuie să scoateți înțepătura de sub piele, dar să aveți grijă să nu zgâriați pielea copilului, pentru a nu introduce cumva o infecție.
- Elaborați pentru copii un orar al zilei pentru perioada vacanței. Orarul trebuie să includă graficul alimentar, orele pentru jocurile active și plimbările comune regulate.
- Organizați o odihnă activă pentru copii, exercițiile fizice au foarte multe beneficii.
Le dorim tuturor copiilor, dar și părinților, o vacanță de vară interesantă, creativă și activă, plină de emoții si experiențe pozitive. Și cel mai important – o vacanță în siguranță!
7.07.2021