Reparațiile în grădinițele din municipiul Chișinău sunt în plină desfășurare

Îmbunătăţirea condiţiilor din sistemul educațional al municipiului Chișinău reprezintă unul dintre obiectivele principale ale Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău. În prezent, în Instituțiile de Educație Timpurie din municipiul Chișinău sunt organizate reparații curente. Lucrările desfășurate în grădinițe vizează reabilitarea acoperișurilor și a blocurilor sanitare, a rețelelor inginerești, precum și alte tipuri de intervenții (cantine, săli de festivități, sportive, grupe de grădiniță, spălătorii, coridoare, fațadă, geamuri etc.).

În acest sens, Primarul general, Ion Ceban a semnat o dispoziție prin care a dispus crearea unei comisii din cadrul municipalității ce va verifica minuțios cum au loc desfășurarea lucrărilor. Astfel vor fi asigurate condiții optime de pregătire a instituțiilor, pentru toate unitățile preșcolare, conform Programului aprobat.

În Instituția de Educație Timpurie nr.175 din sectorul Centru s-au finisat lucrările de reparație interioară, astfel urmează a fi redeschise în acest an 3 grupe noi.

La moment, din totalul de 94 de grădinițe, ce necesitau reparație:

  • 31 instituții sunt finalizate;
  • 52 instituții sunt în lucru;
  • 8 instituții sunt spre contractare, procedura achiziții finalizată;
  • 2 instituții sunt în proces de evaluare;
  • 1 instituție spre publicare.

De asemenea, e de menționat că pe parcursul anului curent vor fi deschise 18 grupe noi.

Menționăm că pentru pregătirea grădinițelor cu dezinfectanți și toate cele necesare a fost alocată suplimentar suma de 5 milioane de lei.

În context, ne exprimăm profunda recunoștință tuturor celor implicați în executarea calitativă și la timp a lucrărilor, precum și Consiliului Municipal Chișinău pentru alocarea suportului financiar necesar.