„Să unim Crăciunul cu fapte bune!”

„Să unim Crăciunul cu fapte bune!”, Campania „Biblioteca de sub brad”
 
De sărbători, sunt multe moduri în care putem aduce bucurii celor din jur, dar mai ales copiilor. Pe lângă jucării și dulciuri, trebuie să le dăruim apreciere, dragoste și atenție. La fel, este foarte important ca de sărbători, dar și în fiecare zi, să contribuim la dezvoltarea lor ca personalități.
 
Astfel elevii Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din municipiul Chișinău s-au alăturat campaniei „Biblioteca de sub brad” lansată de Guvern. Elevii au adus cărți din biblioteca lor personală, pe care le-au citit deja și le recomandă cu drag altor copii.
 
„Biblioteca de sub brad” se va desfășura până pe 30 decembrie. Cărțile care vor fi dăruite în cadrul campaniei vor ajunge în biblioteca unei școli, dar și la un spital pentru copii.
 
Cartea crește oameni mari, pentru că livrează cititorului doza necesară de cultură și istorie, îl poartă prin trecut și îl pregătește pentru viitor. Cartea te face să trăiești emoții intense, să râzi, să plângi și să iubești. Rămânem ferm convinși că generația de azi și de mâine poate fi educată printr-un efort comun al familiei, școlii și al societății. Așadar, în perioada 20-30 decembrie, vă îndemnăm să participați la această frumoasă campanie urmând exemplul frumos al elevilor Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”.
 
Donațiile de carte pot fi făcute între orele 08:00-17:00, la sediul Guvernului, intrarea din strada Gavriil Bănulescu Bodoni.