Ședință cu privire la realizarea unui program municipal educațional de promovare a sportului în instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău
În acest sens, astăzi 07 octombrie 2020, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău a organizat ședința cu directorii IPLT ,,Liviu Deleanu”, IPLT ,,Mihai Viteazul”, IPLT ,,George Călinescu”, LT ,,Nicolae V. Gogol”, LT ,,Nicolae Iorga”, LT ,,Gaudeamus”, reprezentanți ai Federației Moldovenești de Fotbal.
Pe ordinea de zi s-au regăsit următoarele întrebări:
- Selectarea copiilor (băieți, fete) cu aptitudini, pentru formarea claselor specializate la fotbal în instituțiile preuniversitare din municipiul Chișinău;
- Asigurarea cu alimentație a elevilor din cadrul instituțiilor sus menționate;
- Organizarea procesului de antrenamente în instituţii.
Menționăm că, programul are mai multe obiective, printre care deschiderea claselor specializate în domeniul sportului și a cercurilor sportive extrașcolare; pregătirea cadrelor didactice pentru realizarea orelor extrașcolare sportive și promovarea sportului începând cu clasele primare.
Scopul programului este promovarea modului sănătos de viață, dezvoltarea fizică și armonioasă a elevilor.
Planificarea și pregătirea programului a inițiat începând cu luna iunie a.c., iar implementarea și pilotarea va avea loc pe parcursul anilor 2020-2025, cu posibilitatea de continuare.
7.10.2020