Sesiune de instruire pentru directorii IET din sectorul Centru

Continuă sesiunile de informare cu privire la asigurarea procesului de alimentație în instituțiile de educație timpurie din municipiul Chișinău.

Astfel, la data de 30 aprilie, în cadrul Preturii Centru, reprezentanții Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, în colaborare cu Centrul de Sănătate Publică au desfășurat o instruire pentru directorii IET din sectorul Centru, asistenții medicali și lucrătorii din blocurile alimentare, cu privire la organizarea procesului alimentar de calitate.

În deschiderea evenimentului, Andrei Pavaloi, Șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, a subliniat importanța informării referitoare la aspectele nutriționale și organizarea alimentației copiilor, examinarea medicală și igiena conform legislației în vigoare, precum și implementarea ghidului metodologic culinar și a meniurilor echilibrate, conform Meniului-model unic.

În cadrul acestei sesiuni, s-au discutat aspectele esențiale legate de alimentația copiilor, examinarea medicală și igiena, în conformitate cu normele legislative în vigoare. De asemenea, s-a analizat impactul implementării ghidului metodologic culinar și a meniurilor echilibrate.

Programul sesiunilor următoare:

02.05.2024 – Sectorul Botanica

14.05.2024 – Sectorul Rîșcani

16.05.2024 – Sectorul Buiucani

Menționăm că doar prin colaborarea dintre autoritățile locale și specialiștii în sănătate publică, se promovează un mediu educațional sănătos și se contribuie la îmbunătățirea calității vieții copiilor din municipiul Chișinău.

🌐Te invităm să ne urmărești pe canalul nostru oficial de Telegram – https://t.me/dgetschisinau