Tabăra cu sejur de zi „ROMANIȚA”, Gimnaziul „Adrian Păunescu”

Vacanța de vară a venit și odată cu ea vine și bucuria copiilor de a profita de mai mult timp liber. În acest context, taberele de vară pentru anul 2022 sunt o posibilitate pentru fiecare copil de a-și dezvolta anumite abilități. În cadrul taberelor cu sejur de zi organizate de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, Primăria municipiului Chișinău, copiii vor beneficia de o vacanță de vară în care vor realiza activități specifice vârstei.

Astfel la data de 06 iunie 2022 și-a început activitatea tabăra cu sejur de zi „ROMANIȚA”  Gimnaziul „Adrian Păunescu”, care are un  program de activitate de luni până vineri, între orele 8:00 și 17:00. În tabără se odihnesc 60 de elevi din instituție, a căror activitate este coordonată de către 4 cadre didactice cu experiență.

 Activitățile propuse și realizate în prima săptămână au avut scopul de a oferi copiilor  odihnă  activă  prin dezvoltarea fizică multilaterală, formarea tendinței de a practica un mod sănătos de viață, cât și a axei valorice personale, de organizare a mediului în armonie cu principiile competențelor creative a valorilor estetice. Activitățile care au creat buna dispoziție a copiilor au  fost „Starturile vesele”, confecționarea simbolului taberei — Romanița, concursul desenelor pe asfalt ,,Copilărie de vis !” excursiile în Parcul din apropiere – Valea Trandafirilor, vizionarea spectacolului ,,Aventurile lui Ciufulici”.

Reamintim că la sfârșitul lunii mai, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, Primăria municipiului Chișinău au lansat Catalogului E-Xtrașcolar cu activitățile gratuite oferite copiilor și tinerilor din Chișinău pentru perioada verii. Catalogul poate fi accesat gratuit, fără logare și parolă, de pe site-ul www.educatieonline.md sau direct la link-ul www.extrascolar.md. Părinții, elevii și tinerii pot găsi activitățile preferate prin intermediul motorului de căutare interactiv, în baza cuvintelor cheie, vârstei, adresei sau tipului de activitate solicitată.