Turneul de polo pe apă „Cupa deschisă în memoria Antrenorului Emerit Vladimir Spițîn” 

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău în colaborare cu Școala sportivă specializată pentru copii și tineret a rezervelor olimpice de polo pe apă „Delfin” și Școala sportivă specializate nr. 4 de polo pe apă „Gheorghe Osipov”, au organizat în perioada 12-14 mai 2023, Turneul de polo pe apă „Cupa deschisă în memoria Antrenorului Emerit Vladimir Spițîn”.

La competițiile desfășurate în incinta Școlii Sportive Specializate de polo pe apă nr.4 „Gheorghe Osipov”, municipiul Chișinău, au fost înregistrate 6 echipe, Conform clasamentului final, echipele au obținut următoarele performanțe:

Locul I – Echipa Școlii Sportive Specializate de polo pe apă nr. 4 ”Gheorghe Osipov”;
Locul II – Echipa Școlii Specializate pentru Copii și Tineret a Rezervelor Olimpice ”Delfin”;
Locul III – Echipa Clubului Sportiv „Partizan Polo”/Tîrgu-Mureș (România).

Menționăm că învingătorii competițiilor au fost menționați cu medalii, diplome de grad respectiv și premii bănești.

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău adresează sincere felicitări sportivilor și antrenorilor pentru rezultatele marcante obținute.