Turneul Național „Cupa de Crăciun” la Taekwon-Do GTF

În ziua de 18 decembrie  2021,  la sala de sport  a  Universităţii  de  Stat  de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu”, s-a desfășurat Turneul  Național ”Cupa de Crăciun”  la Taekwon-Do GTF consacrat sărbătorilor de Crăciun. La competiții  au participat  sportivi din municipiul Chișinău, diverse  localități ale Republicii Moldova,  întrunind în total un număr de 268 participanți.

Concursul a fost organizat de către Direcția Generală Educație, Tineret şi Sport a Consiliului municipal Chişinău în colaborare cu Federația de Taekwon-Do GTF din Republica Moldova.

Învingătorii și premianții concursului au fost menționați cu diplome de gradul respectiv și premii bănești.

 Scopul acestor competiții este popularizarea și dezvoltarea probei de Taekwon-Do GTF în municipiul Chișinău și remarcarea celor mai puternici sportivi pentru completarea selecționatei municipiul Chișinău.