„VACANȚA DE IARNĂ, ÎN SIGURANȚĂ”, „STĂM ACASĂ ÎN SIGURANȚĂ”
Vacanța de iarnă continuă și în context venim cu un apel către toată comunitatea educațională de a fi responsabilă, vigilentă şi să nu ignore măsurile de protecţie împotriva Covid-19.
Să respectăm împreună măsurile de precauţie prin purtarea corectă a măştii de protecţie, evitarea locurilor aglomerate şi spălarea sau dezinfectarea cât mai des a mâinilor. Menționăm că acestea nu sunt lucruri complicate, dar sigure. Evident această perioadă, în care am fost impuși să luptăm cu pandemia provocată de virusul Covid-19, nu a fost una ușoară, dar împreună am ajuns la finalul anului calendaristic și a primului semestru din acest an de studii. Ne-am adaptat noilor reguli și, împreună cu Dvs., am reușit să continuăm procesul educațional, demonstrând o mobilizare fără precedent și o implicare a fiecăruia, marcată de suport și grijă reciprocă.
Vă îndemnăm, în continuare, să aveți grijă de voi și cei dragi. Să respectați și pe parcursul vacanței de iarnă, cu strictețe, regulile de protecție împotriva răspândirii virusului Covid-19.
- Purtați masca de protecție în locurile aglomerate și în transportul public.
- Spălați-vă frecvent pe mâini, mai ales după ce atingeți obiecte de necesitate comună.
- Păstrați distanța fizică și evitați spațiile aglomerate.
Conștientizăm cu toții că aceste reguli au devenit o povară, dar putem contribui la stoparea răspândii virusului Covid -19 doar dând dovadă de responsabilitate, astfel, vom putea reveni la normalitate.
În pragul sfintelor sărbători de iarnă, zile de înălțare spirituală, Vă dorim tuturor sărbători binecuvântate petrecute în siguranță alături de cei dragi.
29.12.2020