Vacanță în siguranță

În temeiul scrisorii Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova nr. 03/1-09/1976 din 27.04.2021, Direcția generală educație, tineret și sport solicită instituțiilor de învățământ să desfășoare instruirea (cu prezența fizică sau la distanță) a copiilor privind comportamentul şi respectarea regulilor de securitate în perioada vacanței de Paști și de vară 2021, în scopul prevenirii situațiilor de risc pentru viață şi sănătate.

Astfel, în ajunul vacanțelor, se recomandă de a realiza activități de profilaxie, prin instruirea elevilor de către pedagogi privind măsurile de  protejare împotriva infectării cu COVID – 19 și alte situații de risc pentru viață și sănătate, cât și și întreprinderea acțiunilor de protecție a propriei persoane și ale persoanelor aflate în pericol în cazul unor situații excepționale.

Se va atrage atenție la pericolele de incendii, înec, traficul rutier, electrocutare, intoxicare cu produse alimentare, gaze și alte substanțe necunoscute, evitarea cazurilor de violență în rândul minorilor și la alte situații care pot să apară în perioada vacanțelor, când copiii folosesc timpul liber pentru joacă, călătorii și alte moduri de odihnă.
În acest scop, cadrele didactice vor folosi recomandările indicate în Reperele metodologice privind organizarea activităților de formare la elevi a comportamentului responsabil în caz de situații excepționale și/sau de risc în anul de studii 2020-2021, aprobate prin Ordinul MECC nr. 839 din 18 august 2020

În cazul situațiilor excepționale, se va apela imediat la numărul unic de urgență 112 și se va informa DGETS despre consecințe și măsurile întreprinse.