Vizită de cunoaștere și discuții despre politici în domeniul tineret

ℹ️Astăzi, 08 decembrie 2022, Centrul Municipal de Tineret Chișinău a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău în parteneriat cu SALTO-YOUTH a desfășurat o vizită de cunoaștere și discuții despre politici în domeniul tineret.
 
📑În cadrul vizitei, participanții au făcut un schimb activ de idei și bune practice, inspirându-se din exemplele de succes a promovării implicării tinerilor pe diverse segmente ale vieții.
 
▶️La eveniment au participat – Andrei PAVALOI, șef adjunct DGETS, Viorica NEGREI, șefa adjunctă a DGETS și Petru GRECU, director Centrul municipal de Tineret.
 
💬În discursul său dl Andrei PAVALOI, șef adjunct DGETS a confirmat că participarea activă a tinerilor este unul din elementele de bază a unei societăți democratice, menționând în acest sens că bugetul alocat pentru realizarea Programelor de tineret a crescut esențial, dovadă a importanței acestui domeniu.
 
💬De asemenea dna Viorica NEGREI, șefa adjunctă a DGETS a subliniat importanța implicării active a tinerilor în toate domeniile vieții – social, economic, politic, cultural. Potrivit acestuia, sporirea ratei participării tinerilor este una dintre prioritățile cheie atât pentru DGETS, cât și pentru partenerii săi de dezvoltare.
 
🆙️În cadrul vizitei participanții au elaborat și aprobat o listă de recomandări privind dezvoltarea și facilitarea participării tinerilor, care include: recunoașterea și promovarea diversității în toate formele și domeniile participării; promovarea participării în rândurile tuturor tinerilor, cu atenție deosebită a tinerilor neorganizați, tinerilor cu dezabilități, marginalizați, promovarea instrumentelor și serviciilor ce ar spori participarea, inclusiv a cadrului normativ, dialogului permanent și direct cu factorii de decizie, administrația publică, experții de politici, lucrătorii de tineret; promovarea și consolidarea structurilor de tineret prin oferirea suportului ONG-urilor și inițiativelor de tineret, precum și creșterea conștientizării în acest domeniu.
 
🧑‍🏫Seminarul a reunit tineri din Armenia, Ucraina, Portugalia și Republica Moldova.