Ziua Europei

Ca în fiecare an de 9 mai sărbătorim Ziua Europei — eveniment cu o simbolistică aparte pentru evoluția proiectului unității europene, ideal cu rădăcini adânci în istoria continentului, generator de pace, stabilitate și prosperitate.
————————————————————————–
?După șase decenii de la fondarea proiectului Uniunii Europene, constatăm astăzi că principiile, valorile și viziunea de viitor promovate de părinții fondatori își păstrează relevanța pentru cetățenii europeni și statele membre. In ciuda unor factori care tind să erodeze din capitalul de încredere în acest proiect, el își menține astăzi atractivitatea nu numai în interiorul Uniunii, dar și pentru statele din vecinătatea Uniunii, dornice să continue pe calea europeană. Într-un context global dominat de competiție strategică, Uniunea Europeană continuă, în mod indiscutabil, să fie un model de solidaritate, de bunăstare și de acțiune comună.
Anul acesta mai mult ca oricând instituțiile europene își deschid porțile „virtuale” tuturor generațiilor.
?În acest context, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău Vă invită să contribuim împreună activ la conturarea viitorului Europei și să sărbătorim Ziua Europei participând la diferite activități online:
✅Aflați cum puteți modela viitorul Europei
✅Participați la experiențe virtuale și diferite activități online pentru a vă informa despre activitățile pe care le desfășoară Uniunea Europeană, pentru țara dumneavoastră: https://europeday.europa.eu
✅Descoperiți mai multe despre Uniunea Europeană și despre cum funcționează
✅Exprimați-vă punctul de vedere și explicați prin intermediul noii platforme digitale a Conferinței privind viitorul Europei cum ar trebui să arate Europa în care doriți să trăiți: https://futureu.europa.eu/
✅Sunteți profesor și doriți să-i ajutați pe elevi să învețe despre Uniunea Europeană și modul în care funcționează? Acest site vă oferă materiale didactice pentru toate grupele de vârstă. Folosiți-l ca sursă de inspirație pentru planurile de lecții și ca punct de plecare pentru noi colaborări cu școli și profesori din întreaga UE https://europa.eu/learning-corner/home_ro