Ziua mondială a sănătății
Anual, la 7 aprilie, este sărbătorită Ziua mondială a sănătății, cu scopul de a evidenția o temă de sănătate specifică unui domeniu prioritar ce provoacă îngrijorare pentru Organizația Mondială a Sănătății (OMS),
Cu ocazia Zilei mondiale a sănătăţii, OMS face apel la acţiuni de eliminare a inechităţilor în materie de sănătate, ca parte a unei campanii globale de-a lungul unui an, pentru a aduce oamenii împreună şi de a construi o lume mai corectă şi mai sănătoasă. Campania evidenţiază principiul constituţional al OMS conform căruia „obţinerea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale fiecărei fiinţe umane fără deosebire de rasă, religie, credinţă politică, condiţie economică sau socială”.
Tema generală sub care se desfăşoară Ziua mondială a sănătăţii este „Universal Health Coverage: everyone, everywhere”, Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate (UHC) fiind obiectivul principal al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acest obiectiv vizează asigurarea accesului tuturor persoanelor la serviciile de sănătate de care au nevoie, atunci când au nevoie de ele, chiar în inima comunităţii, fără a suferi dificultăţi financiare. Acoperirea Universală cu Servicii de Sănătate include întregul spectru de servicii de sănătate esenţiale, de calitate, de la promovarea sănătăţii până la prevenire, tratament, reabilitare şi îngrijire paliativă.
Organizația Mondială a Sănătății vine cu mulțumiri pentru munca asistentelor medicale şi a moașelor și reamintește, cu acest prilej, liderilor mondiali, rolul critic pe care acestea îl au în menținerea unei lumi sănătoase. În contextul actual, al pandemiei de COVID-19, asistentele medicale și alți lucrători din domeniul sănătăţii se află în prima linie oferind îngrijiri şi tratament de calitate, susţinând dialogul comunitar în abordarea temerilor și întrebărilor.
7.04.2021