Concursul educațional „Moștenire”

Direcția Generală Educație Tineret și Sport, Primăria municipiului Chișinău, invită elevii claselor a IX-a – a XII-a să participe la concursul educațional „Moștenire”, care va cuprinde două secțiuni – Istoria Românilor și Istoria Literaturii Române.
Participanții la concurs vor elabora lucrări de cercetare în baza temei selectate și le vor prezenta în volum de minim 5-7 (cinci-șapte) pagini scoase la imprimantă, cu spațierea și mărimea caracterelor în conformitate cu cerințele tehnice.
Pentru prima etapă a concursului, lucrările vor fi prezentate până la data de 20 aprilie 2023, prin e-mail, la adresa: ipltnataliadadiani@gmail.com.
La concurs vor fi admise lucrările consacrate unei singure teme de la secțiunea aleasă. Fiecare participant poate expedia cel mult câte o lucrare la fiecare din cele două secțiuni ale concursului.
La etapa a doua (finală) a concursului vor fi invitați câte maxim 20 de concurenți finaliști de la fiecare din cele două secțiuni, autorii celor mai bune lucrări, pentru prezentarea acestora.
Discuțiile vor avea loc, cu precădere, în baza temelor propuse. Prezentarea lucrărilor de către finaliști va avea loc în data de 29 aprilie 2023.
Concursul „Moștenire” este o activitate intelectuală, care se desfășoară începând cu anul 1993 sub auspiciile asociației „Alianța pentru Sprijinirea Basarabiei” cu sediul la Paris.
Mai multe detalii despre organizarea concursul le găsiți în Regulamentul atașat – Regulamentul Concursului „MOȘTENIRE”, ediția a XXIX – a 2023