Stagiul de formare a metodiștilor, cadrelor didactice din instituțiile de învățământ preșcolar

Direcția Generală Educație Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău informează despre Stagiul de formare a metodiștilor, cadrelor didactice din instituțiile de învățământ preșcolar cu genericul  ,,Formarea culturii alimentare la copii de vârsta preșcolară”

Educația privind stilul de viață sănătos în perioada copilăriei creează premisele câștigării unor deprinderi sanogene, care vor fi practicate pe toată durata vieții persoanei, favorizând menținerea unei bune stări de sănătate pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Copiii care învață de mici să consume zilnic micul dejun, să mănânce fructe și legume, să facă mișcare, să își prețuiască starea de sănătate, vor practica aceste deprinderi și în viața de adult și își vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii. În acest fel, investiția în educația pentru sănătate a copiilor are efecte peste generații, contribuind la dezvoltarea durabilă a națiunii.

Obiectivele cursului de formare:

  • pentru asigurarea unei culturi a alimentației de calitate în timpul copilăriei se va ține cont de includerea și asigurarea nutrienților și a energiei suficiente din alimente pentru o creștere adecvată;
  • alimentația de calitate este esențială pentru reducerea îmbolnăvirilor din perioada copilăriei, promovarea unei sănătăți optime și prevenirea bolilor cronice la viitorul adult;
  • copiii cu vârste între 2 și 7 ani sunt vulnerabili la problemele de alimentație deoarece sunt dependenți de adulți, de stilul lor de viață, dar și pentru că au necesități specifice fiecărei vârste;
  • sunt dependenți de cultura alimentară implementată în grădinițe de către adulții implicați;
  • un copil are nevoie de mai multă energie pentru creștere și dezvoltare, alături de toate substanțele nutritive din alimente (în special proteine, grăsimi, vitamine și minerale);
  • principalele probleme legate de alimentație sunt cele de obezitate (prin exces de greutate), respectiv cele de subnutriție prin deficit vitaminic (vitamina D și C cu creștere deficitară) sau de minerale (anemia și lipsa de calciu).

Recomandări ale OMS pentru prevenirea obezității la copii :

  • creșterea consumului de fructe, legume și cereale integrale ;
  • limitarea consumului de grăsimi, favorizarea consumului de grăsimi nesaturate ;
  • limitarea consumului de glucide ;
  • consumul de apă, în cantitate de 50-60 ml/kg corp (cu un total de 1-2 litri/zi), în funcție de greutatea corporală a copilului ;

• stimularea activității fizice de minimum 60 de minute/zi (3, 20).

Perioada:

25.01.2022 – Sectorele: Botanica, Râșcani

26.01.2022 – Sectoarele: Centru, Ciocana, Buiucani

ORA: 15:00-17:00

Forma de realizare a cursurilor este on-line: https://meet.google.com/baa-rbaa-bmn

Agenda stagiului de formare se anexează…Agenda